Personalităţi şi instituţii de învăţământ din străinătate, decorate de preşedintele Iohannis

Categorie: Cultură

Joi, 30 august 2018 / București, România  / TimocPress

Decrete de decorare semnate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Diana Silvia Solcotovici

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, cu prilejul Zilei Limbii Române, decretele de decorare a mai multor personalități și instituții de învățământ de peste hotare.

Astfel, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită avută la promovarea și conservarea educației în limba română, pentru rezultatele obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații din cadrul comunităților românești din diaspora, Președintele României a conferit:

Cu prilejul Zilei Limbii Române, în semn de apreciere pentru contribuția personală avută la promovarea și conservarea educației în limba română, pentru dăruirea cu care s-au implicat în menținerea identității culturale în rândul comunităților românești din diaspora, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F - „Promovarea culturii”:

De asemenea, cu ocazia aniversării a 90 de ani de viață, în semn de apreciere și recunoaștere deosebită a valorii profesionale, pentru rezultatele de excepție obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații din cadrul comunităților românești din diaspora, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, categoria F „Promovarea culturii”, domnului profesor universitar dr. Alexandru Niculescu, specialist în lingvistică romanică și românească.

În semn de apreciere pentru contribuția personală semnificativă pe care a avut-o la dezvoltarea relațiilor româno-germane, precum și la promovarea imaginii comunității românești în Germania, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer domnului Thomas Geisel, primarul orașului Düsseldorf, Republica Federală Germania.

Totodată, în semn de apreciere pentru contribuția personală semnificativă pe care a avut-o la dezvoltarea schimburilor academice dintre România și Germania, pentru dăruirea cu care s-a implicat în promovarea culturii, limbii și civilizației române, Președintele României a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer domnului profesor doctor Werner Schaal, Republica Federală Germania.

În semn de apreciere pentru contribuția personală avută la promovarea culturii române în Germania, pentru activitatea susținută de promovare a patrimoniului cultural al sașilor transilvăneni, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, categoria F - „Promovarea culturii”, domnului dr. Matthias Buth, poet și publicist, Republica Federală Germania.

 

VIDEO MATERIAL

GALERIE FOTO