Una Vasilevici
La dezbateri și-au anunțat participarea lideri marcanți ai comunităților românești istorice din jurul frontierelor și Balcani, dar și din diasporă care așteaptă să intre în dialog și cu autoritățile statului român și cu reprezentanți ai Parlamentului României despre situația dramatică cu care se confruntă comunitățile românești din state precum Ucraina, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia, Croația sau Macedonia, și modul în care autoritățile române se raportează la numeroasa diasporă românească din Occident.
Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, conducătorii statului român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc. Sunt asteptați ministrul pentru românii de pretutindeni, președintele ICR, Președinții Comisiilor parlamentare din cele două camere ale Parlamentului, care răspund de problematica „românilor de pretutindeni, alți miniștri.
Serbia a dat cu o săptămână înainte o lecție autorităților statului român în ceea ce privește interesul statului sârb pentru comunitățile istorice din afara Serbiei.
La o întrunire cu sârbii din comunitățile istorice ale Serbiei, care a avut loc la Novi Sad, au participat Presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, premierul Serbiei, Ana Brnabic, Presedintele Parlamentului, Maja Gojkovic, Premierul Voivodinei, Igor Mirovic, Patriarhul BOS, Irinei, miniștrii de externe și de interne etc. Vom vedea ce au înțeles autoritățile statului român din acestă lecție.
După precedentele paisprezece ediţii, Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, organizată de Centrul Cultural Topliţa, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Platforma Unionistă „Acțiunea 2012", Asociația „Răsăritul Românesc", Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, Primăria și Consiliul Local Voșlăbeni, a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil „parteneriat româno-român" atât prin participanţi (tineri din afara hotarelor ţării şi din ţară), prin temele abordate, cât şi prin corpul conferenţiarilor format din elita universitară şi culturală românească, dar şi prin prezenţa unor importanți oameni politici dinRomânia.
Edițiile din anii precedenți s-au bucurat de o puternică mediatizare din partea presei scrise şi electronice naţionale și din țările vecine.
Ediţia din acest an a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, cu tema „2000 DE CONTINUITATE ROMÂNEASCĂ. DE LA PRIMA UNIRE LA MAREA UNIRE. ROMÂNIA ȘI ROMÂNII DE PRETUTINDENI, ÎNCOTRO?" se va desfăşura în perioada 13-18 august 2017, la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului, judeţul Harghita.
Programul Universității va cuprinde teme precum:
- Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv național al românilor pentru 2018. Evoluții geopolitice și interesul național românesc
- Drepturile românilor din comunitățile istorice din jurul frontierelor și Balcani, între promisiuni și realitatea asimilării. Drama românilor autohtoni din Serbia, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Albania, Grecia, Ungaria și Croația
- Cât de interesată este România de diaspora sa? Dacă da, cu ce buget și cu ce strategie? Educația în limba maternă, prioritate a românilor de pretutindeni. Constituie emigrarea românilor o problemă de interes național?
- Situația românilor din spațiul ex-sovietic
- Priorități privind păstrarea și afirmarea identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita
- Identitatea românească a romano-catolicilor din Moldova; istorie și actualitate
- Transilvania furată. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăți în Transilvania. Tăierea ilegală a fondului forestier, o problemă de securitate națională
- Acțiuni, manifestări și proiecte coordonate de Departamentul Centenar, din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, referitoare la aniversarea Centenarului Marii Uniri. Sunt acestea pe măsura marelui eveniment? Care este bugetul alocat?
În program sunt prevăzute și alte activităţi: lansări de cărţi şi publicaţii, expoziţie de carte cu vânzare, dezbateri libere, spectacol folcloric etc. Marți, 15 august, după participarea la Liturghia arhierească, săvârşită de PS Andrei, cu ocazia hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului", programul se va desfășura în comun cu participanții la Tabăra Internațională de Tineret „Proiect de țară – România mea", Pădureni, jud. Covasna.
La cursurile Universității vor participa tineri din ţară şi de peste hotare (Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia) precum şi conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate.
Tinerii studenţi, profesori, masteranzi, doctoranzi cu preocupări privind promovarea valorilor naţionale, convieţuirea interetnică şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi confesionale în medii multietnice vor dezbate tematica mai sus enunţată.
La lucrări pot participa şi români din diasporă sau din România. Participarea este liberă, trebuind doar achitată cazarea şi masa la pensiunile din Izvoru Mureşului.
Parteneri media: Agenția de Presă Agerpres, Agenția de Presă Romanian Global News, TVR, Timoc Press, Radio România Actualităţi, Radio Târgu Mureş, Radio şi TV Trinitas, Informaţia Harghitei, Condeiul Ardelean, Cuvântul Liber, Mesagerul de Covasna, www.privesc.eu va tranmisia live lucrărilor Universității de Vară.
- https://www.privesc.eu/arhiva/77493/Deschiderea-Universitatii-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni
- https://www.privesc.eu/arhiva/77500/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
- https://www.privesc.eu/arhiva/77504/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
- https://www.privesc.eu/arhiva/77513/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
- https://www.privesc.eu/arhiva/77514/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
- https://www.privesc.eu/arhiva/77515/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
- https://www.privesc.eu/arhiva/77516/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
- https://www.privesc.eu/arhiva/77517/Universitatea-de-Vara-de-la-Izvoru-Muresului--editia-a-XV-a--cu-tema--De-la-prima-unire-la-marea-unire--Romania-si-romanii-de-pretutindeni--incotro---
VIDEO MATERIAL
GALERIE FOTO