Una Vasilievici
Primul punct pe agenda a fost cu privința la vizita delegației Congresului Românilor din Serbia Bucureștiului, care a durat două zile. Predrag Balașevici le-a informat pe prezenți despre rezultatele vizitei. Președintele Partidului Neamului Românesc și unul dintre coordonatori Congresului, a subliniat relațiile bune care există cu instituțiile românești și modul în care delegația a fost primită. El a pus în evidența că vizita este foarte importantă pentru comunitatea românească și recunoașterea acestuia în România atât cu partide politice la putere, cât și cu cele opoziționale, precum și mare interesul mas-mediilor naționale din București. La sfârșitul primei zile, membrii delegației, din care au făcut parte dr. Predrag Balașevici, președintele Partidului Neamului Românesc, Dușan Pârvulovici, președintele Comitetului pentru drepturile omului Nigotin, și Zavișa Jurj, președintele asociației „Ariadnae Filum“, au fost invitați la emisiunea live, “Jocul puterilor” jurnalistului Rareș Bogdan la Realitatea TV. El a prezentat atitudinea comună a celor trei membri ai delegației în fiecare ședință în parte. A vorbit despre discuțiile cu președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, cu deputatul Constantin Codreanu, despre întâlnirea cu senatorul Partidului Social Democrat, Șerban Nicolae, cu ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, vicepreședintele Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, prof.univ. Radu Baltasiu, directorul în cadrul ICR care coordonează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, precum și cu directorul general al Institutului pentru Românii de Pretutindeni, Eudoxiu Hurmuzachi, prof.dr. Nicolae Brîznea.
În cadrul punctului al doilea, Dușan Pârvulovici a vorbit despre vizita președintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vucic în România, a subliniat comunicarea importantă pe care a avut-o în numele Congresului Românilor din Serbia cu membrii cabinetului președintelui României, Klaus Iohannis, înainte de întâlnirea oficială cu președintele Serbiei. Au avut loc contacte cu înalți oficiali români și zile după vizita președintelui sârb în România. În cadrul acestui punct, Congresul a luat în considerare și invitația ambasadorului României din Belgrad, Oana-Cristina Popa adresat Congresului Românilor din Serbia la consultările la ambasada în contextul vizitei în România a președintelui sârb Aleksandar Vucic. Delegația Congresului va vizita Ambasada României din Belgrad în data de 28 martie anului acesta. A fost conclus că Congresul Românilor din Serbia trebuie să-se adreseze președintelui republicii Serbia în legătura cu promisiunile făcute cu privința la realizarea drepturilor ale comunității românești din Valea Timocului.
În discuțiile conform punctele de pe agenda în ceea ce privește demersurile următoare ale Congresului Românilor din Serbia, Zavișa Jurj a accentuat importanța comunicării intensive cât cu instituțiile românești, atât și cu cele sârbe despre problemele românilor-vlahilor din Serbia de Răsărit și realizarea acordului din București din 8 martie 2018. A subliniat necesitatea pentru întâlnirea de urgența a Comisiei mixte interguvernamentale deoarece Guvernul Republicii Serbia a numit secretarul de stat Ivan Bosniac ca copreședintele Comisiei. Jurj a propus că Congresul Românilor din Serbia să trimită instituțiilor românești Cererea pentru acces la informații de interes public din România cu privința la criterii cupă care se acordă cetățenia română cetățenilor sârbi. Motivul pentru acesta este că în Serbia există un interes mare pentru pașaport român nu numai din partea minorității naționale române.
Congresul Românilor din Serbia a sprijinit textul pe care Forum Rumanilor a trimis la adresa înalților preasfinților ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, episcopului timocen Ilarion și episcopului zonei Branicevo, Ignatie, cu ocazia informației pe rețele sociale pe tema “se aude de prima dată TATĂL NOSTRU în așa-zisă limba vlahă”. Textul va fi publicat atunci când Forum Rumanilor își da acordul.
VIDEO MATERIAL
GALERIE FOTO