Sf. Ilie, Sărbătoarea Partidului Neamului Românesc

 

Una Vasilievici

El a reamințit eforturile minorității naționale române din aceasta zonă să își păstreze identitatea prin educația în limba maternă în școli, prin slujbele religioase în limba română, precum și prin participarea activă la viața socială a comunității.

În prezența numeroșilor invitații și oaspeții din Valea Timocului și Negotin, Partidul Neamului Românesc a sărbătorit protectorul său, Sfântul Ilie. La tăierea colacului, care a făcut Vicar al Timocului cu slujba preoților din Negotin și Bor, au fost prezenți și Olyver Marius Diloff, Consul general al României din Zaiecar, precum și Alexandru Pătru, secretarul Ambasadei României din Belgrad. Colacașul de acest an a fost Boban Dumitrovici, vechi membru al Partidului Neamului Românesc.

Dr. Predrag Balașevici, președintele Partidului Neamului Românesc, a subliniat că eforturile minorității naționale române sunt să păstreze limba, obiceiuri și tradiție bogată a comunității române, și să rezolve toate problemele cu care se confruntă această minoritate la satisfacție reciprocă și în conformitate cu legile statului în care trăiește.

Sărbătoarea Sfântului Ilie a fost mascată și în biserica din Brezonic, a cărei protector este Sf. Ilie, cu slujba corespunzătoare de preoților locali.

VIDEO MATERIAL

GALERIE FOTO

Donor

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutinden” 

http://www.mprp.gov.ro

“Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutinden”

Parteneri

Comitetul pentru Drepturile Omului Nigotin

 

Romanian Global News

 

 Radioteleviziunea Voivodinei RTV

Comunitatea Rumânilor din Serbia

 

Partia Neamului Rumânesc

 

Foaia românească

Comunitatea Românilor din Serbia

 

UNIREA TV

 

BucPress