Eu sunt agricultor ...

 

Luni, 03 iunie 2019 / Nigotin, Serbia / TimocPress

Milan Mitici din Sărmănovâț este cel mai vechi fermier agricol din Valea Nigotinului.

 

Una Vasilevici 

UV: Milan Mitici, agricultor din Sărmânovăț, titular de numeroase premii municipale și de stat pentru muncă în agricultură, cu familia, prietenii și asociații, și-a sărbătorit cea de-a 95-a ziua de naștere. Cu mintea strălucitoare, vital și harnic, Mitici și azi, în ceea de-a o zece decenie ară și seamănă 420 de hectari de grâu și floarea-soarelui. 

Milan Mitici: Stăteam acasă rar, numai când e zăpadă. Pentru că, în zilele acestea, la început, de agricultură ne ocupăm intensiv de la anul 1964, aproape 60 de ani. Însămânțarea nu era atât de scumpă, este mult mai ieftină. Aveam grâul meu, îl presam, îi puneam în căruța și plecam cu calul spre câmp.  Iar, în ziua de azi însămânțarea la 420 de hectari costă, credeți-mă, 2000 de euro, 200.000 de euro, două combine de recoltat. Dacă condiții metereologice vor fi în favoarea agriculturii, voi reuși, iar dacă se întâmplă ceva, am eșuat, asta e, un risc.

UV: În present, agricultură se află pe sectoarele cele mai scăzute, așa cum asertă Milan Mitic, și mai spune că politica de la vârful statului este de vină pentru că nu subvenționează prin măsuri corespunzătoare pe cei care vor să se ocupe cu adevărat de ea.  

Milan Mitici: Aceste vârfuri din Belgrad conduc politica greșită față de țăran. Acum a apărut un Krkobabic care n-a călcat niciodată pe un câmp, și a limitat…mă rog, nu numai el, ci toți din Ministerul Agriculturii să dea 50.000 de euro celor tineri sub 40 de ani ca să nu plece în străinătate. Iar nouă, care lucrăm, nu ne dea nimic. Iar ei trebuie să se uite la noi, pentru că mulți s-au întors la Samarinovaț din străinătate atunci când au văzut ce fac eu aici  și cum reușesc. Iar când au văzut că anul trecut și acum doi ani au fost anii fără succes, plecau în străinătate din nou. Este o politică rea, a da unui care nu vrea să lucreze, iar celor care vor, nu primesc nimic.

UV: Condiții metereologice nu sunt favorabile nici în ziua de azi, așa că ajutorul este binevenit. Din păcate, fără investiții, agricultura nu poate supraviețui. 

Milan Mitici: Ne condiționau că o gospodărie înregistrată are voie să posede numai 20 de hectari. Pentru 20 de hectari primesc motorinâ, iar eu lucrez cu 420 de hectare, unde este logica aici? Îmi dea 20 de dinari la un litru de motorinâ- 160 de dinari, iar la 60 de litari, acesta îmi dea 20 de dinari de reducere. Unde este logica aici? 

UV: Milan Mitici lucrează harnic și azi, în 95 de ani de viața. Nu pleacă pe câmp fără micul dejun, care este întotdeauna la fel: o bucată de pâine, cana de lapte și o lingură de zahăr. 

Milan Mitici: Soarele mă încălzește, ploaie mă scaldă, vândul mă usucă, natura îmi oferă oxigenul curat și tractorul mă masagează, nicicând n-am rămas fără masaj. …Toate premii am primit. Tito m-a decorat cu Ordinea de lucru, președinția Serbiei m-a premiat cu Premiul 7 Iulie ca primul țăran, împreuna cu Raico Mitic, fotbalistul. Se spune că Raico Mitic ară cu ghete de fotbal, iar Milan Mitici cu plugul.

UV: În ziua de Sfinții Împărați Constantin și Elena, când a fost născut Milan Mitici, acum 95 de ani, familia, prietenii, rudele și asociați, s-au adunat la înscripția la proprietatea de familie din Sărmânovăț, unde preoți Bisericii Ortodoxe Române, Boian Alexandrovici, vicar al Timocului și Petru Hoghea, parohul, au tăiat colacul cu dorințele că celebratorul își trăiască mai multe zile de naștere în sănătate bună înconjurat de cei dragi.

 

VIDEO MATERIAL

GALERIE FOTO

      

    

    

    

 

Donor

"Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni" 

http://dprp.gov.ro/web/

 

"Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni"

Parteneri

Comitetul pentru Drepturile Omului Nigotin

 

Romanian Global News

 

 Radioteleviziunea Voivodinei RTV

Comunitatea Rumânilor din Serbia

 

Partia Neamului Rumânesc

 

Foaia românească

Comunitatea Românilor din Serbia

 

UNIREA TV

 

BucPress