Sinomonia Vlah/Român - provocare și realitate

16 09 2017 006

Joi, 31 august 2017. / Bor, Serbia / TimocPress

Suntem martori că în cel de-al treilea mileniu, Serbia este încă un teren fertil pentru formarea de "noi" minorități naționale și "noi" limbi și un exemplu evident unic lingvistic mondial, mai întâi de toate, prin faptul că cei care se ocupă de lingvistică cu privire la limbă nu cer nimic. Din păcate, numai politicienii aflați la putere decid acest lucru.

Diana Silvia Solcotovici

În sprijinul celor afirmate, putem observa cum, cu o mare ușurință, limba română folosită pe teritoriul Serbiei de Est este redenumită limba vlahă, folosindu-se ca paravan în acest scop Consiliul Național al Vlahilor, care de la formarea lui în 2010 se află în mâinile anumitor indivizi care sunt de o perioadă îndelungată membrii partidelor populației majoritare aflate la conducere și persoane aflate în funcții înalte în cadrul acestora.

Redenumirea oricărei limbi, în cazul nostru a limbii române (limba rumânească, rumâneșće) în așa-zisa vlahă (limba vlaha, limba vlahă), nicicum și niciunde nu este justificată, iar conform părerii lingvistului și profesorului universitar Veselin Matović, limba singură „nu trebuie să producă nicio destabilizare normativă a limbii, dar indică direct distrugerea a tuturor celorlalte: conștiinței naționale, sistemului de valori, modelului cultural, modelului comportamental social, redenumirii moștenirilor culturale, reviziei istoriei, într-un cuvânt –amenință existența în esență a întregului popor. […] De fapt, redenumirea limbii, la fel ca și impunerea unui alfabet al altui popor (chirilic în cazul românilor/vlahilor Serbiei estice în secolul XXI – S.G.), fără a conta de la cine au provenit acestea: de la alții (susținut de către autoritățile sârbești) sau din interior de la „răul domestic” (creatorii interni prin formarea Consiliului Național Vlah – S.G.), sigură este doar intenția distrugerii acestui popor, dacă nu fizic atunci prin intermediul negării identității acestuia și prin înstrăinărea culturii lui tradiționale să se ajungă la inexistența acestuia.

Pentru determinarea a ceea ce este și, respectiv, a ceea ce nu este o limbă trebuie să luăm în considerare următoarele criterii: „cele mai importante sunt cele lingvistice (sistematic-lingvistice, genetice, tipologice, de comunicare), apoi cele socio-lingvistice (limba analizată în contextul societății, planificării limbilor și politicii lingvistice), în cadrul cărora, în anumite cazuri, un segment important este cel ocupat de conceptul ideologico-politic aplicat limbii și practicii lingvistice – care ar trebui să evidențieze, sau să coincidă, sau „să fie în acord” cu lingvistica”. În mod normal, se interpune întrebarea, care este locul în toate cele afirmate pentru „limba vlahă” și ce presupune această denumire și totodată, ce se înțelege prin aceasta sau ce acoperă ea? Fiindcă limba trebuie să fie produsul unei politici serioase, determinată pe baze științifice de către specialiști, adecvată situației lingvistice de pe teren, mai exact să fie în conformitate cu sociolingvistica.

Denumirea limbii este inițial lingvistică ținând de problematica terminologiei, dar, așa cum se observă din numeroasele studii socio-lingvistice, poate fi și o problemă politică, dacă nu se dorește o situație lingvistică stabilă, ca în cazul limbii române și a redenumirii ei în așa-zisa limba vlahă pe teritoriul Serbiei de Răsărit. Mulți autori de studii social-lingvistice afirmă că denumirea unei limbi trebuie să fie în concordanță cu codul ei structural-genetic, adică cu esența limbii, respectiv cu identificația tradiționalal-culturală și prin denumire – apoi pe baza tuturor celor menționate trebuie formulată politica lingvistică. Însă politica legată de redenumirea limbii la așa-zișii vlahi din cadrul Consiliului Național Vlah nu găsește sprijin în niciunul dintre factorii enumerați.

În primul rând: din punct de vedere structural-genetic și tipologic graiurile românilor (vlahilor) de pe teritoriul Serbiei estice se potrivesc perfect cu cele ale arealului larg al românofonilor.

În cel de-al doilea rând: nimic pe plan lingvistic, cel puțin în ceea ce privește graiul vlah, nu se limitează la granițele actualei Serbii estice, iar vlahii, ai căror țară mamă e Serbia, există doar în Serbia.

În cel de-al treilea rând: în mod tradițional, limba populației românofone pe teritoriul actualei Serbii estice a fost dintotdeauna numită în comunicarea internă: rumâneșće, limba rumânescă.

Ținând cont de faptul că nu există criterii clare întemeiate științific și istoric pentru denumirea duală a uneia și aceleași limbi, se încearcă justificarea și explicarea denumirii de limbă vlahă prin prisma dreptului național, iar prin aceasta se încearcă proiectarea noii formate și noii apărute situații lingvistice pe planul lingvistic istoric și formarea unei noi conștiințe naționale unice, cea „vlahă”.

Ceea ce se întâlnește frecvent ca argument în favoarea redenumitei limbi române în vlahă, este că oricine are dreptul să-și numească limba cu numele său, lucru despre care lingvistul german Groschel în 2003 afirma: „trebuie să determinăm dacă este vorba despre un drept inventat „ad hoc”. Nicio declarație a drepturilor, nicio convenție regională privind protecția drepturilor omului sau a drepturilor minorităților nu cunoaște astfel de drepturi la auto-stabilirea denumirii limbilor”, iar în concordanță cu acestea și limba „are dreptul” să-și aibă propria denumire, mai exact, nu se poate cu forța fără nici un argument sau criteriu valid să se schimbe în limbajul popular numele limbii. Nici americanilor nu le-a reușit să schimbe denumirea limbii engleze, nici austriecilor pe cea a germanei, deși au existat încercări care au fost respinse la judecată.

De asemenea, Kohn prezintă că în această situație credința că „există multe nații care nu au o limbă diferită”, dar de aceea în Serbia chiar și în mod artificial creată „minoritatea națională vlahă” (și nu numai aceasta) trebuie să aibă „limba vlahă” ca o limbă diferită de cea română, ca să nu se întâmple în nici un caz să fie realizată „românizarea” vlahilor, susțin activiștii, purificatorii și cenzorii „limbii vlahe” ca limbă diferită, care „zi și noapte” veghează asupra ei, să nu fie  inclus vreun cuvânt în românește, mai exact, vreun neologism, și de aceea în locul cuvintelor „vlahe” care din cauza cvasi-neștiinței lipsesc din „limba vlahă”, pot fi folosite, chiar este recomandat acest lucru în documentele Consiliului, cuvinte din limba sârbă, căci prin aceasta, consideră ei, nu se face sârbizarea „limbii vlahe”. Norocul este însă că posibilitatea redenumirii limbii române în „limba vlahă” pe teritoriul Serbiei răsăritene, are valoare numai pentru activiștii ignoranți și poporul needucat, dar este lipsită de valoare pentru lingviști. Fabricată devastator din punct de vedere spiritual, „elita vlahă”, mai exact pătura sârbizata și asimilată, formează noua minoritate vlahă și, în consecință, și limba vlahă. Unei asemenea minorități, țară mamă e Republica Serbia și nu România, lucru sprijinit de către instituțiile naționaliste  (sârbești) de stat, naționalism întâlnit la membrii Consiliului Național Vlah după alegerile din anul 2010.  

VIDEO MATERIAL

GALERIE FOTO

Donor

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutinden” 

http://www.mprp.gov.ro

“Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutinden”

Parteneri

Comitetul pentru Drepturile Omului Nigotin

 

Romanian Global News

 

 Radioteleviziunea Voivodinei RTV

Comunitatea Rumânilor din Serbia

 

Partia Neamului Rumânesc

 

Foaia românească

Comunitatea Românilor din Serbia

 

UNIREA TV

 

BucPress